Un altfel de act artistic

Un altfel de act artistic

Un film, o carte, o piesa de teatru, un show pot fi reteta pentru o zi buna. Pentru mine este o zi buna cand descopar ineditul dincolo de repere! Mi s-a intamplat de curand intr-o seara tarzie de iarna, cand am trecut pragul Teatrului National pentru a vedea “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” , adaptarea lui Simon Stephens, dupa best-sellerul lui Mark Haddon.
Premiera mondială a spectacolului a avut loc la Teatrul Naţional din Londra, în 2012.

Intriga nu promoveaza piesa: Cristopher, un adolescent de 15 ani, sufera de sindromul Asperger, o forma de autism. Locuieste cu tatal lui, mama lui Cristopher parasindu-si familia pentru o relatie extraconjugala. Intamplarea in jurul careia se tese intreaga piesa este moartea lui Wellington, cainele vecinului familiei Boone.
Ceea ce promoveaza spectacolul sunt jocul actoricesc de exceptie a lui Ciprian Nicula, actorul care il interpreteaza pe Cristopher si punerea in scena autentica a lui Bobi Pricop care reuseste alaturi de o echipa dedicata de profesionisti – Adrian Damian (decor), Liliana Cenean (costume), Alexei Turcan (muzica), Dan Adrian Ionescu și Răzvan Mizdan (video) și Andrei Florea (Lighting Design) sa reinventeze ideea de spectacol.

Piesa debuteaza cu noi insine ca spectatori – actori care ocupam sala in liniste, din respect pentru actorii care sunt deja amplasati geometric pe o scena rotativa, a carei miscare continua copiaza monotonia vietii intrerupta doar de prezenta corpului neinsufletit a lui Wellington. Moartea cainelui este pretextul de a face cunostinta cu adolescentul Cristopher care isi ia foarte in serios rolul de detectiv pentru a elucida cazul bietului animal. Astfel ni se dezvaluie un tanar de o inteligenta deosebita, cu abilitati matematice de exceptie care intelege viata ca insiruire de cifre. Fascinat de noul rol de detectiv pe care si-l atribuie siesi, Cristopher interactioneaza cu oameni extrem de binevoitori in a-i dezvalui secrete sordide din viata parintilor lui. Impresionanta este validarea oarecum mecanica a acestor informatii si puterea personajului de a merge mai departe. Caci tanarul nu cunoaste sentimente amigue, el este fie fericit, fie manios, fie iubeste, fie uraste; si toate astea datorita unei sinceritati ce pare ireala pentru o conditie umana damnata. Personajul evolueaza de-a lungul actiunii si reuseste sa-si infranga cea mai mare temere, cea de necunoscut, datorita principiilor de la care nu se poate abate si care reprezinta insesi sensul lui de a fi. Dificultatile comportamentale datorate bolii, arunca parca, antitetic, o umbra si mai diforma asupra incapacitatii indivizilor “sanatosi” din jurul lui de a-i oferi intelegere, rabdare si iubire. Pentru el, toate laolalta, echivaleaza cu incredere de care are atata nevoie, incredere pe care o acorda usor, dar care odata ce considera nedemn de a o oferi, creeaza un adevarat dezechilibru in realitatea in care este captiv. De aici spaima, mania si fuga de tatal sau si cautarea refugiului la mama care il parasise cu ceva timp in urma.

Celelalte personaje joaca roluri duble sau chiar triple. O haina neglijent aruncata pe spate, vocea ingrosata cu fluctuatii necunoscute sunt apanajele unei suite intregi de personaje jucate de patru actori – Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu.

Din punct de vedere tehnic, piesa foloseste cu succes tehnologia actuala pentru a trasforma o simpla scena, fara decoruri, in spatii statice sau in miscare, in spatii inchise sau deschise. Videoproiectiile, muzica, reflectiile oglinzilor il transpun pe spectator,rand pe rand, in casa familei Boone, pe strada, in gara, in alt oras, fara a avea o recuzita deosebita, mai exact doua scaune si o banca. Viteza cu care se deruleaza scenele de lumini si umbre este viteza gandurilor tanarului de numai 15 ani, bulversat de o realitate care invadeaza brutal micul lui univers. Tot acest joc de videoproiectii are menirea de a crea emotie in stare pura, iar spectatorul este aproape asaltat de sentimente puternice ce il fac sa uite de statul sau de individ platitor de bilet de intrare.

Ar mai fi multe de spus, dar este imposibil de surprins fiecare detaliu si toate valentele unui show performativ de exceptie. Ce pot sa afirm insa este ca va fi o revelatie pentru cei care vor dori sa se convinga!

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.