Satul romanesc – exercitiu de imaginatie sau nu

Satul romanesc – exercitiu de imaginatie sau nu

satul romanescE vara, dar in culcusul dintre vai, nu se prea face simtita la orele diminetii. O racoare ce promite a se transforma in nostalgie mai tarziu inconjoara casa si se insinueaza printre ramele geamului alunecand pe peretele proaspat varuit. Imi gadila simturile si imi vesteste dimineata. In zare, aerul vibreaza de dangatul clopotului bisericii pravalita din ceruri, in locul nestiut de multa lume, nu ca sa vesteasca o sarbatoare, ci ca sa preaslaveasca o noua zi, cu recunostinta celui pentru care prezentul este inceput si sfarsit totodata.

Cobor din asternuturile atipite si deschid geamurile larg pentru a da binete unei noi zile pe care trebuie sa aflu cum pot sa o petrec spre apus. Mananc ceva in fuga si ma las ispitita de ceasca de cafea care deseneaza inchipuiri in zarea aburinda. Imi arunc de dupa gat geanta ca un postas fara obiectul muncii si incalec in graba mult umblareata bicicleta care pare o schelarie desalata de hartoapele drumului prafuit. Cobor pe drumul desfundat si in ritmul pedalelor neostenite salut localnici ce isi trag sufletul dupa primele ore de sfredelit pamantul. Unii gandesc zambetul, altii se lasa doar in voia lui.

Imi continui drumul in incercarea de a apuca dimineata care se duce si strapung linistea din jurul scolii cu tipatul strident al soneriei. Am ajuns, copiii ma asteapta. Sunt asezati in bancile trainice facute de mana parintilor lor ( cele vechi s-au stivuit in spatele curtii pentru urmatoarea sarbatoare ce se va lasa cu flacaruia portocalie a lemnului uscat). Mai toti sunt saracuti, dar au ambitii mari. Unii se vor preoti, altii doctori sau profesori, altii cei mai cei dintre zugravi, dar prea putini se gandesc sa ramana acasa: intai banul s-apoi familia. Azi refuz adapostul peretilor racorosi si ii invit in curtea darnica ca sa intelegem natura cu ochii sufletului si nu ai mintii; si vremea goneste, ignorandu-ne daruirea. Ne despartim zambind, recunoscatori si unii si altii pentru timpul petrecut impreuna – am invatat lucruri noi pentru care graiul e un biet pribeag.

Imi iau din nou in stapinire sugubeata constructie pe doua roti si fac drumul intors. Trebuie sa trec pe la tanti Varna, sa vad ce bunataturi a mai pregatit – spunea deunazi de un magiun de prune sa-l tai cu cutitul de tapan ce se tine. Femeie nevoiasa, cu barbatu’ plecat in strainatate si o droaie de copii, cinci la numar, se ostoieste spre bunastarea lor, omenind si alti consateni cu preparatele facute in casa pentru cativa banuti in plus. Si tare mi-era draga caci foaia primariei, ca ziar nu se poate spune, este coplesita in fata bogatiei de stiri, cancanuri, nunti, inmormantari pe care tanti Varna le deapana in ragazul lingurei ce se rostogoleste cu nesat in oala de lut. Am parasit-o cu parere de rau, dar cu borcanul cu magiun plin varf si am purces din nou la a manca kilometri.

In dreapta, undeva in zare, se ghiceste printre livezile de meri si caisi turla bisericii inegrita de vremuri, dar astazi clopotul suna a bucurie: este nunta in sat. Maine ne ingropam mortii. Fara sa gandesc prea mult ma abat pe drumul ce o ia in dreapta si la o cotitura ii vad pe fericitii miri cocotati pe podiumul de lemn construit de neica Dumitru cu iscusinta celui care stie ce face. Si Doamne, ce mandra e Raduta in rochia ei de mireasa si cum ii flutura valul a parere de rau dupa viata ei de fata! Si Ion, bate-l norocu’, ca e tare chipes cu bundita cusuta cu fir de borangic de biata maica-sa! Ma duc la ei sa ii felicit, sa le doresc copii care sa le aline singuratatile pana vor trece vadul. Si soarele parca pofteste la nunta lor de se infierbanta ca un nuntas prins intr-o hora nebuna!

Trecerea mea fura cu sine o farama din bucuria celorlalti care ma poarta pe aripi pana la usa casei umbrita de apusul ce se pregateste. De obicei ma apuc sa deretic caci ziua o ia la vale, dar in seara asta nu. In seara asta, dupa ce linistea s-a lasat peste sat, imi adun gandurile si le rasucesc ca sa-mi spuna ce inca nu mi-au spus, marturisiri frante, greu de inteles. S-adorm cu ele in minte in tihna unui nou inceput, ce sta sa se pravale la primul cantat al cocosului.

Author: Monica

Share This Post On

1 Comment

Leave a Reply to Priscilla Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.