Sa reinvatam sa fim preieteni

Sa reinvatam sa fim preieteni

Mi-am amintit zilele trecute de o intamplare povestita care la vremea respectiva mi-a retinut atentia si care, ca dovada, mi-a ramas intiparita in memorie. Era undeva in 1994 cand romanii indrazneau, in fine, sa treaca granita din ce in ce mai des atat in interes turistic, dar si de serviciu. Parte dintre corporatiile pe care le mai gasim si astazi in Romania, isi facusera deja intrarea sau erau pe cale de a-si lansa operatiunile.

Aveam o prietena care lucra pe atunci la o companie din Big4 si care, intr-un schimb de experienta, fusese trimisa in Olanda. La intoarcere, povestile au fost dintre cele mai interesante pentru cei care gustasera mult prea putin savoarea strainatatii; printre altele, Andra caci asa o chema pe prietena mea, mi-a povestit despre obisnuintele olandezilor acasa fiind si m-a surprins faptul ca daca aveau ceva de impartasit preferau sa o faca pe aleea din fata casei, o invitatie la cafea fiind de-a dreptul prohibitiva.

Am rememorat aceasta banala informatie acum cateva zile cand am fost in situatia de a realiza ca multe s-au perimat in ultimii ani in tarisoara noastra, inclusiv valoarea de a avea prieteni, nu ca asta s-ar masura neaparat in cani de cafea. Expresia imi pare ca a devenit cumva hilara atata vreme cat invariabil ceva o conditioneaza. Si asta o observ la nivel de generatii: copii, adolescenti, parinti. Probabil ca bunicii sunt ultimii martori ai acestui simtamant atat de nobil, dar desuet al zilelor noastre. Si nu pot sa nu ma intreb: “oare ne-am occidentalizat ?”

In prezent, fara a avea la baza sondaje documentate, ci doar real life constat ca cele mai multe prietenii se fac avand la baza interese si bani. Eu una, nu le-as amesteca. Poate nu traim in lumea bunului Samaritean, dar cred ca ar trebui ca pentru anumite valori de genul acesta sa nu avem moneda de schimb. Schimbarea peste generatii nu cred ca vine din capacitatea de a imparti atat cel bune cat si cele mai putin bune cu aproapele tau, ci disponibilitatea de a face acest lucru. Este mai la moda sa ne dusmanim, sa barfim si sa vindem. Sa socotim datoriile stranse de vecinul nostru fata de noi, intamplator bun amic si sa-i intoarcem spatele cu prima ocazie caci si-a terminat creditul, facut de altfel cu buna credinta a prietenului pe viata. Sa fim aparent dezolati de zbaterile sale existentiale si sa plecam in cautarea unui alt “prieten” care are mai multe de oferit in materie de contra servicii.

Daca maine, printr-o eroare a destinului, as conduce primul institut in stat in materie de invatamant, as introduce ca lectura de capatai si studiu aprofundat “Micul Print” al lui Antoine de Saint-Exupery, iar copiii ar putea sa invete ceea ce toate manulalele savante nu reusesc sa-i invete: ca prietenia exista, insa trebuie castigata. “Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma.”

Cu aceste cuvinte in minte, ma incapatanez sa cred ca e doar o perioada de degringolada care se va sfarsi ca multe altele, dupa care vom reveni la setea de aproape. Atunci vom fi mai bogati decat oricand; pana si timpul s-ar opri in loc sa ne lungeasca existenta. Si chiar daca, in cele din urma nisipul s-ar scurge, am fi insotiti in Marea Trecere de unul sau mai multi prieteni in a caror amintire vom trai vesnic.

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.