“Record pentru viata”

“Record pentru viata”

28 mai 2016 – “Record pentru viata”. Interesata, cand am aflat, entuziasta cand m-am inscris, asta dupa ce am citit mai mult si am inteles ca voi beneficia de un curs de prim ajutor pe care il voi putea folosi la nevoie. Mi-a placut conceptul – sa stii ca atatia oameni sunt dispusi sa renunte la o dupa-amiaza de week-end pentru a-si ajuta seamanul la nevoie.

Am ajuns mai devreme. O mare de lume. Arena Nationala nu e deloc un spatiu neglijabil ceea ce m-a facut sa ma uit dupa indicatoare, punct de informare sau orice altceva care ar putea sa-mi dea o directie in multimea de oameni. In cele din urma am abordat o doctorita care mi-a spus ca trebuie sa merg la poarta 110 pentru a lua biletul care mi-ar asigura accesul in stadion. Am intrat prin Pierre de Coubertin caci a fost una dintre caile de acces, mentionate de catre organizatori; cu noile informatii la posesor, am ocolit jumatate de stadion, dar n-a fost bai, era frumos afara si in plus, imi placea ideea de a fi acolo. Multi oameni fluturau bucatele de hartie, care in fapt erau biletele de care mi se spusese. Cand stai in multime afli multe lucruri, nu te intreaba nimeni daca vrei. A fost o reala experienta sa gasesc un asistent medical de la care sa obtin un bilet. Multa pasivitate sau poate acestia mai ramasesera disponibili. Am incercat sa ajut la formarea grupei de 20 de persoane pentru ca doamna asistenta astepta sa fie rugata de unul, altul. Astfel am descoperit ca multi dintre cei prezenti aveau cunostinte in Sistem. Replica “- Multumesc, dar cunoastem un asistent medical la care mergem.”, am auzit-o de prea multe ori. Am asistat inclusiv la situatia cand un alt asistent medical a revendicat parte din echipa deja formata, colegului lui de breasla, pe motiv ca se cunosc. Nu ar fi fost mai ok sa mearga la o cafea sau la un suc ? Caci daca tot se cunosteau n-aveau de ce sa mearga cu gradinita la un astfel de eveniment.
In fine, ni s-a spus sa intram pe stadion pentru a nu astepta in picioare. Am luat loc. Peste un sfert de ora a aparut si Cabral care l-a introdus pe primul artist cu scopul de a revitaliza putin participantii. Au urmat altii si altii. Am baut un pahar de apa, m-am familiarizat cu cei din jurul meu. Am privit intrebator la asistentii medicali care luasera loc si “se bucurau”de show. Din cand in cand mai bagau in seama manechinele de burete, parca erau bolnavi autentici.
La un moment dat Cabral a cerut multimii sa-si aduca prietenii la stadion – numarul participantilor era departe de cei aproape 12.000 care se anuntasera interesati de eveniment. Dupa fiecare cantaret speram sa se dea startul cursului de prim ajutor si sa intelegem si noi de ce ne aflam acolo. Dar nu se intampla! Ma uitam in jur, dezamagita de acum, erau bunici cu nepoti care asteptau de mai bine de doua ore si nu se intampla nimic. Si era atat de cald!
La sugestia partenerului meu de viata, ne-am ridicat sa facem un tur al stadionului, sa ne mai miscam. In continuare, show-ul isi vedea de ale lui. As putea spune ca am avut noroc ca am vrut sa ne dezmortim caci pe partea opusa locului unde poposisem noi, chiar incepusera demonstratii ale cursului de prim ajutor, toate susutinute de cei de la SMURD. Ne-am aruncat si noi asupra lor, doritori de informatii. Si am invatat, atat cat se putea invata, conform asteptarilor.
As spune ca cei de la SMURD au salvat acest eveniment. Pana sa dam de ei, imi spuneam ca e lipsa mea de intelegere asupra acestui eveniment si ca in fapt, nu s-a dorit nimic altceva decat sa se stranga o multime de oameni pentru a dobori recordul si a ajunge in Guinness Book. Dar cei de la SMURD au stat in genunchi alaturi de noi si ne-au impartasit din stiinta lor.
Daca as mai participa la un astfel de eveniment ? Categoric, nu! Am aflat ceea ce m-a interesat: sa pot da primul ajutor, daca e cazul.
Respect, SMURD!

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.