Fantezie de sfarsit de iarna

Fantezie de sfarsit de iarna

Azi am vrut sa fiu copil – mi-am declinat varsta. Pur si simplu am considerat-o de imprumut. Consecinta a fost ca mi-am daruit o farfurie de mere coapte aburinde e drept nu de flacara cuptorului mamei, ci de cuptorul cu microunde. Aroma lor dulce-acrisoara, siropul de dulceata zemoasa cu gust pierit de lamaie si zaharul topit inghitit de marul insetat, plus un varf de scortisoara valatucita de propriul parfum, au convins copilul din mine sa dea o raita prin cutia cu amintiri. S-a ridicat pe varfuri, caci altminteri inaltimea inca nu-l ajuta si a tras peste el mai multe albume de fotografii care s-au imprastiat care incotro. Si s-a vazut pe sine cu parul zburlit de vantul hoinar pe o poteca de munte si i-a vazut pe cei dragi ocrotindu-l si zambindu-i intelegator ca in pragul unei inevitabile traznai. A mers mai departe si a poposit insetat de dor la poarta gradinii bunicii unde aroma vrejului de rosii proaspete si zemoase imprumuta cu lacomie din mireasma fructului parguit, iar dovleceii zvelti atarnau intre cer si pamanat, nehotarandu-se pe care sa-l indestuleze. Apoi si-a bagat nasul in tufele de zmeura, curtate cu nesat de albine si a strivit cu pofta rodul inrosit de soarele arzator pentru ca mai tarziu sa joace fata-ascunselea cu razele cernite de crengile incarcate ale batranului visin din fundul curtii. Si asta, pana au disparut dupa inaltele blocuri din preajma, pierind intr-un final, intr-un apus sangeriu de irepetabil. Regina noptii ce incadra aleea de primire isi intinse petalele galbene si scutura peste copilul fericit polenul inmiresmat, schimband aleea de venire, in cea de plecare. Zorit de racoarea noptii, l-am zarit cu coada ochiului sarind pe Pegas-ul rosu, scorojit de lovituri, pedaland catre nisipuri numai de mare stiute. Cand soarele urca din nou pe cer, se scutura de colbul noptii si i se paru ca locul in care se afla, plaja pe care o simtea sub talpi ii apartinea de drept dintr-o alta viata in care cladise falnice palate de nisip cu pasaje secrete si ziduri puternice de aparare, strajuite de turnuri, captusite de scoici sidefate ale caror poveste sta scrisa pe fundul marii. Si astfel s-a jucat cu valurile, neobosite de urmele pasilor lui efemeri si si-a odihnit gandurile ascultand susurul marii intr-o cochilie parasita, spalata de spuma sarata pentru ultima data. A intins mainile catre apus si a suspinat dupa ziua ce sta sa treaca ca o irepetabila minune. Cu un zambet trist a inteles ca paginile albumului s-au rotit pana la ultima si trebuie sa se intoarca de pe taramul amintirilor cat inca mai poate. A facut saltul si a poposit langa merele coapte, nelinistite de atata asteptare. Acum le va manca cu pofta, mestecand si inghitind ore, zile, ani pana va reveni la cel ce sunt. Si apoi voi medita la placerea prilejuita de micul desert nepretentios, savurand ultimele arome si gandindu-ma maine daca vreau sa slabesc sau nu, ca un om mare ce nu vreau sa fiu. Dar ceea ce vreau este sa fiu parinte si sa pot oferi micutului meu bucuria amintirii, precum ai mei mi-au daruit-o mie; si am atatea de facut!

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.