Despre viata

Despre viata

Am cunoscut-o intr-o seara de septembrie rece. M-a intrigat inca de la inceput coafura clasica chiar modesta, suvitele albe, creionate demn, pe parul tern, strans la spate cu grija si atitudinea aristocrata, de mare doamna. Taiorul ce-l purta o facea invizibila in multitudinea de rochii colorate, decoltate, dar era de mai buna calitate decat multe materiale plastifiate cumparate de la magazinele ieftine. Il purta frumos, indreptandu-si tinuta, fara a trada vreo atentie deosebita la aceasta.

Totul sclipea in sala impodobita pentru o noua nunta. Muzica era inca in surdina si invitatii continuau sa vina de parca si-ar fi propus sa surprinda zorii cu pasul lor molcom.

Intamplarea a facut sa stam la aceeasi masa, destul de departe una de alta cat sa ridicam glasul pentru a ne auzi, destul de aproape pentru a face marturisiri ce in tacere deplina nu-si au locul.

Si astfel am aflat ca traise o viata cat pentru cei trei copii pe care ii crescuse, chiar daca parte din ea fusese luata inapoi prin moartea unuia dintre fii. Avea un sot bogat, mult prea bogat pentru nevoile ei curente. Si devenise astfel cu sacrificiile inerente bunastarii contului din banca. Nu le lipsea nimic.
Cat au fost copiii mici si-a regasit utilitatea in candoarea lor. I-a crescut cum a crezut mai bine si le-a dat drumul in lume cand grija ei devenise stanjenitoare pentru ei. Cum ziceam, unul dintre ei s-a dus la Dumnezeu, ceilalti doi la casele lor. Nepoti, o gramada.

Se considera fericita, dar intr-un mod bizar nu-si poate trai propria fericire. Zambeste amar si-mi spune ca sufera de depresie, ca stie ca este doar un proces chimic ce se incapataneaza sa-i coexiste insa, inca nu i-a gasit leacul. Se vede pe fata ei framantarea si neputinta de a-i face fata, chiar daca zambetul ei pierit incearca sa ascunda in linii intrerupte, realitatea. Realitatea trairilor ei nu este aceeasi cu realitatea celorlalti. Incearca sa le suprapuna, dar efortul le face parca sa se distanteze si mai mult.

Ma priveste cu multa incredere. Nu pot sa nu ma intreb de ce se confeseaza unei straine. Depasesc ideea pentru a incerca s-o incurajez, sa-i dau speranta ca-si va reveni. Imi este recunoscatoare pentru cuvintele rostite, dar resemnarea se citeste in fiecare gest.

Ma uit dupa sotul ei. A plecat de ceva timp de la masa: danseaza si se distreaza din plin. In fond, suntem la o nunta. Mai tarziu danseaza impreuna pe ritmurile lente ale unui blues.

A trecut deja parte din noapte. Ar vrea sa se retraga, sa se odihneasca. Intr-un final, ne luam “la revedere”. Nu cred ca ne vom revedea vreodata. Fiecare isi va urma drumul dupa cum va sti mai bine.

Vremea s-a scurs. Si acum ma gandesc la micuta doamna parca desprinsa dintr-un roman. Doar ca povestea ei, nu este o poveste. E doar…despre viata!

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.