Despre noi

Despre noi

Suntem un popor cu spirit critic, ceea ce pana la un punct, e de bine. Dar ce facem cu acest spirit critic care aluneca lamentabil spre lapidare ? Din pacate, toti suntem gata sa ridicam piatra, cateodata scapand-o si negandu-ne cu vehementa intentia, dar adesea, o aruncam cu putere.

Suntem cei mai buni la a ne penaliza verbal semenii, in a-i eticheta si arhiva spre uitare. Dar nu suntem buni in a lucra cu materialul clientului. Intai de toate cred ca ar trebui sa ne acceptam asa cum suntem, adica sa recunoastem ca avem mai multe probleme. Dupa care sa intelegem toleranta ca pe o oportunitate de a ne ajuta unii pe altii, invatand si lasandu-ne invatati pentru a completa lipsurile de educatie pe care le-am acceptat fara lupta, aproape monden.

Atunci, in ’89 s-a intamplat ceva, dincolo de valorile pe care ni le-am ingaduit inca de a doua zi. Am inceput sa credem, dintr-o frustrare istorica sau nu, ca totul ni se cuvine, ca nu mai suntem egali cu semenii nostri decat la slujba de duminica si in apropierea Pastelui. Ca putem sa ne ignoram aproapele, mergand ca bolizii pe trotuare, uitand sa spunem “buna ziua” sau “multumesc”, respingand o mana intinsa in cautarea unui echilibru fragil. Am preferat sa ne urcam pe propriile piedestaluri de carton, (caci peste noapte ce se poate face ?!) si sa privim panoramic multimea, care ne ajunge la calcaie. Atat am inteles sa facem cu libertatea noastra! Cu toate astea, eu cred ca suntem recuperabili, ca putem sa ne educam unii pe altii, intr-un mod subtil, dar perseverend.

Nu sunt eu autoarea acestui demers educational, eu doar l-am preluat si incerc sa-l transpun in fapte. O buna prietena mi-a demonstrat intr-o zi, ca nu suntem iremediabili pierduti.
Cautam un medicament mai rar, ce ne-a facut sa intram in mai multe farmacii. De fiecare data cand patrundeam in incinta, prietena mea spunea “buna ziua”- de prea putine ori i se raspundea. Am intrebat-o, contrariata, de ce continua sa dea binete, iar ea mi-a explicat, increzatoare, ca astfel in doua, trei, poate zece zile, acea farmacista va raspunde la salut chiar si numai din reflex, un reflex creat de altii.

De asta m-am convins destul de repede, punand in practica teoria ei. Astfel, am renegat imbranceala printr-o rugaminte respectuoasa, am multumit pana cel din fata mea a incercat sentimentul ca este in siguranta daca raspunde la fel, am comprimat aerul dintre mine si scaun pentru a ma face inteleasa ca se ocoleste prin spate si nu prin fata, am adresat o rugaminte fara sa-mi fie teama ca mi se va raspunde cu superioritate, am facut loc pe trotuar, afisand un zambet, celui care in acea zi s-a lansat intr-o directie opusa mie, am oferit scaunul cuiva care chiar avea nevoie de acesta, am ajutat atunci cand am fost capabila sa ofer acel ajutor.

In final, cam despre asta este vorba, despre cei din jurul nostru, despre “ce mie nu-mi place, altuia nu-i face”, despre grija de a nu deranja in anonimatul zilnic, despre puterea de a schimba lucrurile prin noi, pentru noi. Nu este un miraj, este absolut realizabil!

Suntem o generatie care nu mai vrea bastoane de cauciuc, trebuie sa renastem din propria cenusa. Ne trebuie doar o adiere usoara de vant care sa ne darame piedestalurile pentru a ne regasi printre Oameni!

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This