Daruire

Daruire

Astazi o sa vorbesc despre Brasov. Pare anost, e unul dintre cele mai umblate orase, dar scopul acestor randuri nu este unul turistic. Ce-i drept, ultima vizita in orasul de la poalele Tampei, m-a facut sa-i descopar o alta fata, si totusi… Datile trecute am vizitat si eu, ca multi altii, obiectivele turistice din preajma Pietii Sfatului, dupa care m-am indreptat catre una dintre terasele mereu neincapatoare la orele pranzului. Caci asta-i firea romanului: dupa ce s-a incarcat spiritual, trebuie sa consume cateva calorii, in mijlocul multimii puse pe ghiftuiala. Insa de data asta am vazut ca Brasovul inseamna cu mult mai mult decat atat. Dupa cum spuneam, nu o sa trec in revista pe unde m-au purtat pasii in ziua cu pricina (lasand curiozitatea sa-si gaseasca menirea), ci o sa ma opresc doar la Bastionul Tesatorilor despre care marturisesc ca nu aveam habar.

Dupa ce am parcurs cu incantare Strada Sforii, una dintre cele mai inguste din Europa, ne-am lasat in dreapta, drumul coborand usor pe langa “Arena Sportiva Ion Tiriac”, pentru ca, brusc, sa-si ia avant spre o poarta culisanta, urmata de un gang de aproximativ 4 – 5 metri, care speram ca ne va da acces in Bastionul Tesatorilor. Am traversat micul culoar si ne-am vazut in curtea interioara a bastionului, inca sovaitori, intrucat nimeni nu parea sa zaboveasca in zona; ceea ce ne-a facut sa ne intrebam daca nu am patruns din greseala intr-o zona interzisa. Facand cale intoarsa, am auzit glasul unei doamne care ne-a intrebat cu amabilitate daca ne poate ajuta. Astfel, am aflat ca nu gresisem drumul si ne-am lasat condusi de micuta doamna. Am cumparat bilete si am intrat in ceea ce am aflat ulterior ca era expozitia permanenta “Cetatea Brasovului şi fortificatiile din Tara Barsei”. Mai exact vorbim de doua incaperi: cea in care se afla expusa macheta vechii cetati a Brasovului si a Scheiului, asa cum arata la sfarsitul secolului al XVI-lea, cat si obiecte ale breslei tesatorilor si incaperea care da acces in aceasta, de unde cumparasem si biletele. Amabila doamna, careia marturisesc ca nu-i dadusem prea multa importanta, a intrat cu noi in incaperea cu macheta si, de unde eram raspanditi fiecare in fata altei vitrine, ne-a strans laolalta cu glasul ei sonor. Si asa a inceput lectia de istorie. Am stat mai bine de un sfert de ora in fata machetei, iar pe masura ce minutele treceau, cuvintele auzite trezeau alte si alte curiozitati de parca macheta insasi se expanda si ne inghitea cetatea cu turnurile si bastioanele ei de aparare. Marturisesc ca nu am stat niciodata atat de mult in fata unei machete si nu pentru ca nu am avut ocazia, ci pentru ca nu am intalnit pe nimeni pana acum precum micuta doamna care, prin felul in care povestea, prin succesiunea informatiilor oferite si rabdarea cu care depana aceeasi poveste, a nu stiu cata oara, probabil, ne-a facut sa fim parte a acelor momente istorice si ne-a dat impresia ca da, o singura incapere poate valora cateodata cat un intreg muzeu. Expunerea in sine a fost foarte intersanta, dar fara talentul doamnei al carui nume din pacate nu-l cunosc, ar fi ramas doar expunere istorica, pe alocuri arida.

Mi-am promis ca voi recomanda tuturor celor care vor sa tranziteze/viziteze Brasovul o scurta, poate putin mai lunga oprire la Bastionul Tesatorilor. Prin grija atator administratii presupun ca obiectivul istoric va dainui, dar peste micuta doamna vor trece anii. Asa ca nu pot sa spun decat sa va grabiti, ca sa intelegeti mai presus de orice moment si monument istoric ce inseamna sa-ti faci meseria cu daruire.

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.