Copiii mitei

Copiii mitei


Stateam deunazi si ma gandeam ce importanta are mita in viata fiecaruia dintre noi si daca am putea vreodata sa ne dezicem de ea intr-o maniera unitara, de grup, ca de o plaga ce ne afunda in neant. Astfel, am revazut momente esentiale ale existentei noastre in care acest flagel ne-a urmarit in mod simbiotic.

Ne nastem, iar doctorii, asistentele ce urmaresc venirea noastra pe nume sunt clar mai sensibilizati de o suma de bani strecurata cu atentie in albele halate de spital. Vizitele in salon sunt mai dese si chiar exista cate un zambet cointeresat in coltul gurii.

Crestem si incepem scoala; profesorii, care ne insotesc pe tot parcursul ei, trebuie (spunem noi) sa se bucure de “mici atentii” pentru linistea falsa a parintilor care cred ca astfel, vor obtine cele 50 sutimi in plus, ce vor face diferenta…aparent. Nu ma refer aici la cei care trebuie sa aiba 10 pe linie caci daca nu ar fi asa, cineva si-ar pierde, categoric, catedra. E bine sa ne mentinem in niste limite “pamantesti”. Ma refer la luxul de a-ti duce copilul la scoala gratuita pe care o garanteaza statul roman si care e departe de a fi astfel.

Terminam studiile si incercam sa ne angajam pentru a ne castiga existenta. Studiile si vointa nu sunt suficiente daca concurezi cu vreun ales al sortii care il stie pe domn’ director, intrucat, absolut intamplator, este prieten de familie. Cum ai putea sa ai castig de cauza cand tu nu ai fost la gratarul care sfaraia in gradina din fata casei, casa care semana a conac ? Culpabilitatea ta te costa locul de munca!

In cele din urma, iti gasesti locul sub soare intr-o structura organizationala oarecare unde, ca sa promovezi…,fiecare se descurca cum poate.

Trecem prin timp alaturi de parintii nostri care incep sa aiba din ce in ce mai multe probleme de sanatate. Si astfel ne intoarcem la sistemul medical care, precum un vampir, santajand sentimental existenta alor nostri, ne suge sume considerabile de bani pentru bunastarea domnilor profesori, prea ocupati pentru a-si mai asculta constiinta.

Si, in final, parafrazandu-l pe Blaga, suntem partasi la Marea Trecere, ceea ce presupune o contributie de “bun-simt” in sutana preotului ce tine slujba. Pana si groparul isi primeste partea, ca tot omul sa fie impacat cu cele lumesti.

Concluzia vine de la sine, nu e cazul sa o mai enunt!

Intamplarea face ca am intalnit doi oameni care au vrut sa-si pastreze constiinta curata, nerecurgand la astfel de parghii facile. Unul a rezistat crezului sau, ajungand intr-un echilibru precar al propriei existente. Celalalt a cedat in mod lamentabil, inregimentandu-se dupa un act de clementa, recompensat generos de fostul dezertor.

In final, pana si tristetea te costa! Cred ca o sa ma duc sa vad o comedie, de parodie am parte in fiecare zi!

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.