A da binete

A da binete

Unul dintre lucrurile faine care mi-au fost insuflate de ai mei, a fost dragostea de munte. Nu ca m-ar fi purtat tot timpul pe culmi – a existat mereu un echilibru cu vacantele petrecute la mare – dar muntele mi s-a lipit de suflet. Este locul in care m-am simtit mereu fericita. Si au existat destule ocazii caci bocancii mi-au fost pusi in picioare la varsta de trei ani si de atunci, am strabatut ceva drum. Mai mult decat atat, parintii m-au invatat sa merg pe munte, altfel spus mi-au repetat acele reguli nescrise, pana au fost siguri ca le-am asimilat si ma conduc dupa ele. Iar una dintre acele reguli montane si nu numai, spune ca odata ce drumurile tale s-au intersectat cu acelea ale unui alt turist, se cuvine sa saluti, respectiv, sa fii salutat. Am schimbat multe astfel de saluturi, datatoare de energie pozitiva, pentru mine. Cateodata, am schimbat pareri, ne-am impartasit unii altora informatii importante despre traseul urmat. Toate, cu solicitudine.

Vorbesc la trecut nu pentru ca nu mi-am mai gasit timp sau dorinta sa ma mai aflu lansata intr-un traseu montan, ci pentru ca constat, cu tristete, ca sunt din ce in ce mai multi romani care ori nu au habar, ori considera desuet sa saluti pe munte. Si asta, contrar strainilor care sunt din ce in ce mai prezenti pe traseele montane din tara noastra si care au si disponibilitatea si bunul simt de a adresa acel “hello” cand impart poteca cu alti turisti, indiferent de nationalitate. Este ceea ce mi s-a intamplat vara asta cu mai multe grupuri de straini! In acelasi timp, este ceea ce mi s-a intamplat si cu mai multe grupuri de romani, care nu au considerat potrivit nici macar sa raspunda la salut.

Intotdeauna am sustinut ca nu exista padure fara uscaturi, motiv pentru care am incercat sa nu creez avantaje fictive altor natii in detrimentul compatriotilor. Mai ales ca ar trebui sa fiu usor subiectiva…pana la urma, aici m-am nascut. Insa, cateodata e greu de inteles poate tocmai din dorinta de a nu accepta asa usor carentele compatriotilor nostri si de a cauta raspunsuri salvatoare, de sustinere a acestora. Cu toate astea, salutul e un demers primar, asa ca orice scuza devine inacceptabila. Si ma intorc la cei sapte ani de acasa, de la care au lipsit fie parintii, fie copiii. Tot ceea ce urmeaza, dupa acesti ani, e cu siguranta, pretentios.

Author: Monica

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Let's see, are you robot or human? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.